Despre Creanțe

Am incercat sa supun atentiei si discutiilor o chestiune care desi in aparenta nu prezinta o structura complexa, in practica a favorizat numeroase discutii in instanta si numeroase confuzii in intelegerea sau acceptarea de catre parti a drepturilor pe care le detin dar mai ales intinderea acestora.
In principiu subiectul este dezvoltat pe o simpla catalogare a creantelor din cadrul unei proceduri de insolventa si a detinatorilor acestora (creditorii ) in functie de 1 singur criteriu.
Acest criteriul este TIMPUL. Mai exact, MOMENTUL la care se nasc drepturile de creanta in functie de 1 singur moment esential : deschiderea procedurii.
Mergand mai departe, si aplicand aceste elemente simple, obtinem o impartire dihotomica creantelor si creditorilor. In mod firesc acestea se clasifica astfel :
Creante nascute inainte de deschiderea procedurii, numite si creante istorice. Evident legea clasifica aceste creante istorice in alte9 categorii ( art. 161 ), dar aceasta nu face obiectul acestei cercetari.
In mod obligatoriu detinatorul unor creante este prin puterea Legii nr. 85/2014 ceea ce la art. 5 , pct. 9 se defineste foarte clar „creditor indreptatit sa participe la procedura”
„Creditor îndreptăţit să participe la procedură este acel titular al unui drept de creanţă asupra averii debitorului, care a înregistrat o cerere de înscriere a creanţei, în urma admiterii căreia acesta dobândeşte drepturile şi obligaţiile reglementate de prezenta lege pentru fiecare stadiu al procedurii. Calitatea de creditor încetează ca urmare a neînscrierii sau a înlăturării din tabelele creditorilor întocmite succesiv în procedură, precum şi prin închiderea procedurii; au calitatea de creditor, fără a depune personal declaraţiile de creanţă, salariaţii debitorului”

Creantele nascute dupa deshiderea procedurii, cunoscute ca si „creante curente”. Particularitatea acestora este data de faptul ca – in conditii ideale – ele se achita in termenul special de 60 de zile.
Detinatorul acestor creante este catalogat ca si creditor curent, desi din punctul meu de vedere o titulatura mai fericita ar trebui sa fie de „furnizor / partener comercial al debitorului insolvent”. Sa ramanem totusi cu „creditorul curent”, propunerea fiind aceea de a ii acorda atentie in comparatie directa cu „creditorul istoric”

Creantele istorice si Creditorii istorici
Creantele istorice sunt acceptate la masa credala dupa ce in cadrul procedurii se verifica ( de catre practicianul in insolventa si – daca e cazul – de catre instanta ) intrunirea cumulativa a condiilor de a fi certe, lichide si exigibile. Acceptarea la masa credala se materializeaza prin inscrierea acestora in Tabelul obligatiilor, in cuprinsul carora ele se clasifica pe categoriile stabilite de lege. Interesanta este situatia speciala acordata creantelor garantate care se inscriu diferentiat in functie de valoarea evaluata a garantiei.
Creditorii istorici se diferentiaza la randul lor pe diverse criterii ( creante garantate sau ne garantate, bugetare, chirografare, etc.) dar in lumina prezentei discutii ei compun corpul creditorilor istorici.
Astfel, creditorii istorici au o suita de drepturi ce decurg din insasi definirea lor de catre legea insolventei. Ei sunt participanti la procedura.
Participarea la procedura consta are urmatoarele caracterisitici :
Actele de „participare” la procedura se circumscriu scopului procedurii ( art. 2 / acoperirea pasivului debitoarei ) si se vor subsuma intotdeauna naturii procedurii de insolventa, mai cu seama aspectelor colective si concursuale ale acesteia. Mai exact, creditorii participanti la procedura actioneaza (la modul ieal / teoretic) in primul rand pentru ca desfasurarea procedurii sa gaseasca solutia optima de a-si realiza scopul si apoi, in subsidiar, realizarea propriului drept de creanta. Perspectiva legiuitorului in aceasta materie este aceea ca binele colectiv este superior binelui individual. In egala masura aceasta este dublata de perspectiva unei onestitati a creditorilor. Mecanismele specifice procedurii exemplifica si intaresc aceasta perspectiva, desi ramane o perspectiva teoretica.. Exemplul cel mai clar dar si cel mai friabil din punctul de vedere al unei conduite oneste este votul planului de reorganizare : adunarea creditorilor voteaza ca totalul creditorilor „sa ia mai putin” dar, in acest fel consolidandu-se probabilitatea de „a lua totusi ceva”. (special precizez in paranteza faptul ca practica a demonstrat ca interesul individual poate ajunge pana la stadiul in care natura colectiva sa fie complet ignorata)
Un creditor istoric, participa la procedura – exercita drepturile proprii creditorilor istorici – atfel :
Fomuleaza cereri cu privire la aspecte relevante in cadrul procedurii
Formuleaza contestatii ( la creante ; la masurile luate de administratorul judiciar; la votul consemnat in Adunarea creditorilor si in Comitetul creditorilor )
VOTEAZA principalele masuri luate in cursul procedurii
VOTEAZA PLANUL DE REORGANIZARE AL ACTIVITATII DEBITORULUI
VOTEAZA TRECEREA LA PROCEDURA DE FALIMENT
Ca urmare a participarii la procedura, un creditor se indestuleaza in limitele si in proportia atingerii scopului procedurii. Mai exact, el se indestuleaza in conformitate cu algoritmul anume prevazut de lege care consta in combinarea criteriilor : categorie creanta ce confera rang de prioritate (intre creditorii istiorici) si cuantum procentual din categorie.
Creantele curente si Creditorii curenti
Creantele curente NU se inscriu la masa credala. Legiuitorul precizeaza acest aspect in clar, aratand faptul ca nu este necesara aceasta inscriere cata vreme acestea se nasc si se sting in timpul procedurii. Inscrierea in orice forma la masa credala ar putea crea confuzii importante. Creantele curente se achita in conformitate cu documentele din care rezulta.
Prin insasi natura lor, creantele curente apar ca urmare a unei continuari a activitatii comerciale a debitorului dupa data deschiderii procedurii de insolventa. In consecinta, in logica insolventei creantele curente reprezinta costuri cu continuarea partii productive apartinand unei societati comerciale supuse insolventei, si in mod firesc se nasc ca avand un regim prioritar. Acest regim prioritar se pastreaza chiar si dupa deschiderea falimentului, acesta decurgand din perspectiva ca un creditor curent a „ajutat” un debitor aflat in insolventa, iar acest ajutor trebuie in mod obligatoriu compensat in caz de faliment.
Astfel, creditorul curent devine participant la procedura numai dupa data deschiderii procedurii de faliment.
Pornind de la mecanismul sau efectul prezentat mai sus, ne apropiem de afirmatia centrala pentru prezenta comparatie : creditorul curent NU este creditor participant la procedura. Bineinteles, multi dintre Dvs., practicieni cu experienta in domeniu, nu vor fi impresionati de aceasta afirmatie. Nici nu ati avea motive sa fiti cata vreme operati cu toate institutiile insolventei in fiecare zi. Totusi, am considerat necesar sa subiniez aceasta realitate. Nu atat pentru Dvs, cat pentru foarte multi din participantii la procedura, care incadrandu-se fie in una fie in cealalta dintre categoriile analizate aici, incerca sa speculeze unele confuzii ce pot aparea in practica.
Deci, creditorul curent nu participa la procedura. Inainte de asta, el obine calitatea de creditor curent, fie prin acceptarea creantei sale de catre debitoarea in insolventa / de catre administratorul judiciar, fie prin admiterea de catre instanta a unei Cereri de plata formulata de catre creditor.
Este si normal ca legea sa nu ii confere acestuia un regim similar cu acela al creditorului “istoric” cata vreme acesta se indestuleaza EXCLUSIV din desfasurarea activitatii curente a debitoarei.
Pentru creditorul curent faptul ca partenerul sau comercial este o societate aflata in insolventa nu are nici o relevanta. Desfasurarea raportului juridic, dintre un creditor curent si debitor in insolventa, are loc in aceleasi conditii si cu aceleasi termene daca aceasta s-ar desfasura intre doua societati comerciale / comercianti normali – in functiune.
Prin urmare, creditorul curent NU se poate manifesta in planul procedurii precum un creditor istoric pe tot parcursul primelor faze ale procedurii. Mai mult, el nu are motive / nu justifica un interes legitim pentru a avea o implicare mai adanca in desfasurarea procedurii de insolventa. In egala masura, unui creditor curent nu i se poate opune natura colectiva si concursuala a acesteia.
Daca creditorul istoric are o paleta mai ampla de drepturi, drepturile creditorului curent in cadrul procedurii de insolventa sunt limitate. Acestea sunt :
Dreptul de a fi indestulat imediat ( in cadrul activitatii curente a debitoarei) in conformitate cu documetele pe care isi intemeiaza creanta
Dreptul de a CERE DESCHIDEREA PROCEDURII DE FALIMENT – daca in termen de 30 de zile de la scadenta creantei sale (curente) nu primeste banii
El nu are nici unul din drepturile Creditorul indreptatit sa participe la procedura insolventei, drept pentru care NU ARE CALITATE PROCESUALA ACTIVA DE A FORMULA ALTE CERERI.
Formularea Cererii de deschidere a falimentului – singura cerere din arsenalul creditorului curent :
Se identifica specific situatia in care, neefectuarea platii creantei nascute in cursul procedurii de insolventa in termen de 60 de zile de la scadenta, cu conditia sa fi fost recunoscuta existenta si exigibilitatea acesteia de catre practicianul in insolventa in cadrul cererii de plata sau prin hotarare judecatoreasca pronuntata de judecatorul sindic care solutioneaza contestatia impotriva refuzului, indreptateste creditorul respectiv sa solicite trecerea la procedura de faliment. Cererea de trecere la procedura de faliment formulata in aceste conditii urmeaza regulile si criteriile impuse de lege la definirea cererilor de deschidere a procedurii de insolventa – depasirea valorii prag minime de 40.000 lei. Aceasta dispozitie este valabila atat pentru ipoteza formularii cererii de trecere la faliment in perioada de observatie cat in perioada de reorganizare (ipoteza derularii defectuoase a unui plan de reorganizare)
In loc de concluzii
Am considerat ca fiind foarte utila realizarea unei discutii pornind de la ierarhizarea creditorilor dupa criteriul timpului. Clarificarile aduse de o astfel de comparatie aduc un plus de perspectiva in practica insolventei, tocmai pentru ca se intalnesc multe situatii in care unii creditori curenti emuleaza aparenta de creditor indreptatit sa participe la procedura si viceversa si, desi solutia fireasca poate parea simpla (exceptia lipsei calitatii procesuale active ), aceasta se poate ascunde in spatele complexitatii unor raporturi juridice ample.

***

Acest articol a fost publicat in Septembrie 2017
Am avut o deosebita satisfactie sa constat faptul ca acesata tema a generat un viu interes in cadrul evenimentului INSOL de la Bucuresti. Interesul manifestat de invitatii din Europa s-a dovedit foarte viu si in acelasi timp sincer, tocmai datorita faptului ca acest criteriu de analiza si comparatie propus – adica TIMPUL in raport cu procedura noastra de insolventa – sa depaseasca cumva specificitatile legislative nationale.
Pentru mine, a fost la prima participare la un astfel de eveniment organizat de INSOL Europe, am avut chiar sansa ca acesta sa se desfasoare in Bucuresti, si tin sa precizez ca noi ( practicienii in insolventa din Romania ) am fost „la inaltime”, in primul rand colegii mei care au reusit probabil mult mai bine sa stimuleze interesul publicului.
Da, acest interes exista. Filozofia unionista europeana exista si este minunata. Ca o ultima tusa personala, imi permit sa subliniez ca viitorul nostru se intrevede exact in centrul acestor discutii unde oameni din toata lumea discuta impreuna pentru gasirea unei ideale”poteci de aur” care pentru noi, juristii se traduce in coerenta, compatibiltate si armonie legislativa.

Scroll to Top