Creativitate vs. Insolvență (Partea II)

Cu ocazia definirii creativităţii am declarat că fiecare om se naşte cu o capacitate creativă importantă. Şi totuşi …

De ce nu părem toţi creativi ?
De multe ori oamenii nu par creativi pentru că se află în anumite circumstanţe: în prezenţa unor persoane sau în stări psihice care acţionează ca obstacole sau blocaje ce pot estompa sau chiar anihila caracterul original al şi/sau manifestarea creativă a persoanelor. Cunoaşterea naturii acestor …

Obstacole în calea gândirii creative …
poate servi la imaginarea unor proceduri şi/sau metode de deblocare care să favorizeze exprimarea creativă.
În cele ce urmează, obstacolele au fost grupate în trei categorii:
Atitutidini negative
Rezistenţa personală la schimbare constituie un obstacol în calea manifestării creativităţii. În virtutea instinctului său de conservare, omul reacţionează prin mecanisme elaborate de apărare contra schimbărilor; bulversarea normelor şi valorilor produce angoasă.
De aceea, deseori ne oprim în faţa obstacolelor întâlnite cu atitudini şi exprimări de tipul:
„Nu vreau să am probleme, nu vreau să mă ocup de aşa ceva …”,
Este vorba, de fapt, despre comoditate. Problemele însă apar şi dacă refuzăm să le recunoaştem şi să ne implicăm în rezolvarea lor, acestea au „obiceiul” să se agraveze şi să producă efecte mai grave decât s-ar putea anticipa în momentul apariţiei.
„Nu poate fi făcut”
Într-adevăr foarte multe lucruri este probabil să nu fi fost încă făcute, dar asta nu înseamnă că sunt imposibile.
„Ce va crede lumea dacă nu reuşesc ?”
Teama de a nu te face de râs, teama de eşec, lipsa asumării riscului şi responsabilităţii, teama de schimbare în general este proprie omului, care simte nevoia identităţii, care are nevoie de repere mai mult sau mai puţin stabile la care să se raporteze.
Mituri privind gândirea creativă
• Fiecare problemă are o singură soluţie
În matematica elementară, de regulă, problemele au într-adevăr o singură soluţie. În cele mai multe alte domenii, inclusiv în speţele de insolvenţă, se pot imagina soluţii multiple. De aceea, de cele mai multe ori, în legătură cu cele mai diverse situaţii se vorbeşte de „cea mai bună soluţie” sau de „soluţia optimă”.

• Cea mai bună soluţie a fost deja găsită
Este posibil, dar ce s-ar fi întâmplat dacă, de exemplu, constructorii de automobile s-ar fi oprit la Fordul T. Cum credeţi că s-ar fi desfăşurat traficul în Bucureşti ?
• Soluţiile creative sunt complexe
Descurajantă concluzie ! De fapt soluţiile înalt creative sunt, dimpotrivă, foarte simple.

Blocaje mentale
• Prejudecati si traditii
Dotat cu intelect, omul încearcă să introducă ordine după principii apriorice şi formale în diversitatea realului, implicând concepte, reguli, legi, concepţii despre lume şi viaţă.
Fiecare societate şi fiecare epocă îşi structurează un mod propriu de gândire, concepte dominante, stereotipuri, îşi are propriile idei “la modă”. De multe ori, modelele dobândite prin educaţie, paradigmele, tradiţiile, ideile arhaice ridică obstacole în calea creativităţii.
De aceea, raţiunea şi judecata pot funcţiona ca nişte cenzori cu drept de veto contra actelor creative. În mod special, judecăţile critice constituie, de multe ori, factori de sterilizare a ideilor noi care nu se impun prin suport raţional direct.
• Mitul autoritatii
Fascinaţia personalităţilor puternice, mitul unor staruri poate să conducă la concluzia, uneori greşită c㪠“Eu nu voi putea fi niciodată precum …”, cu efecte negative, de blocaj, asupra personalităţii, mai cu seamă a celor în formare.
Datorită acestui mit, multe dintre concepţiile actuale (devenite între timp stereotipuri) au fost recunoscute cu mare întârziere şi, de asemenea, descoperiri prezente şi chiar indispensabile în viaţa zilnică au fost aplicate la mult timp după apariţia lor.
Desigur, asta nu anulează rolul personalităţilor. De exemplu, în anumite domenii, cum este şi cel al insolvenţei, opiniile personalităţilor puternice, care conduc procedurile, trebuie respectate cu sfiinţenie.
Obstacolele nu sunt însă decât obstacole. Pentru depăşirea lor s-au imaginat metode de elaborare a soluţiilor creative bazate pe stimularea celor mai importante …

Aptitudini ale gândirii creative …
definite în cadrul teoriei Structurii Intelectului elaborata de J.P. Guilford.
Conform acestei teorii, oamenii creativi sunt caracterizaţi de :
1. Receptivitate faţă de probleme definită ca atitudinea deschisă faţă de experienţe, sensibilitatea faţă de nou.
Asociate acestei aptitudini pot fi enumerate şi alte trăsături intelectuale cum ar fi curiozitatea în acţiune, toleranţa faţă de ambiguităţi, revolta contra unor cunoştinţe şi practici învechite.
2. Fluiditatea gândirii. Comparând gândirea – şi în mod special producţia de idei – cu un fluid care curge, se poate aprecia ca “debitul de idei” este în funcţie de “deschiderea robinetului gândirii”. Dacă la unii acest robinet este deschis la maxim, alţii fac economie şi nu îl deschid decât rareori sau deloc. Se poate face următorul raţionament: la cei la care debitul de idei este mai mare, s-ar putea ca dintre multele idei emanate să curgă şi una originală, genială; în timp ce la cei la care, de regulă, nu “curge” nici o idee să se aplice principiul “De unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere”, sau “Ex nihilo nihil”. Desigur, sunt diverse tipuri de fluide şi fluxuri: ideaţional, expresional, asociaţional, lexical etc.
3. Flexibilitatea gândirii reprezintă capacitatea de a trece cu uşurinţă de la un domeniu de reflecţie sau acţiune la altul, conex sau aleator; capacitatea de a varia perspectiva faţă de un lucru, un proiect; de a schimba unghiul de vedere; capacitatea de investigare în direcţii multiple; posibilitatea comutării rapide şi facile, de centrare şi descentrare asupra unei probleme.
De multe ori, produsele creative rezultă şi dintr-o plasare a lucrurilor în noi perspective, după cum persoanele cu mare variabilitate şi flexibilitate într-o anumită unitate de timp se remarcă printr-un potenţial creativ sporit. Cele mai multe din descoperiri şi invenţii nu s-au făcut într-un domeniu strict delimtat ci, de regulă, la graniţa dintre discipline.
Potrivit teoriei factoriale asupra creativităţii, J. P. Guilford considera că la baza acesteia stă gândirea divergentă. Acest tip de gândire se defineşte prin producţia de soluţii multiple pentru aceeaşi problemă. Prin opoziţie cu aceasta, funcţionează şi gândirea convergentă, comună majorităţii oamenilor, potrivit căreia se caută o singură soluţie pentru mai multe probleme de acelaşi gen, adoptându-se formula, şablonul, reţeta, altgoritmul:
4. Originalitatea reprezintă capacitatea de a da soluţii neuzitate, nemaiîntâlnite, de cele mai multe ori remarcabile prin noutate şi simplitate, prin rezultatele ce restructurează universul nostru de înţelegere, introduc noi paradigme – cu efete largi, explozive pentru progres.
5. Bisocierea sau capacitatea combinatorie se referă la aptitudinea de a combina două sau mai multe idei, lucruri, fenomene pe care alţii nu au avut curiozitatea sau abilitatea de a le asocia, fiind aleatorii, îndepărtate, ca de la cer la pământ. Ideea potrivit căreia orice formă de creativitate creşte dintr-o activitate combinatorie este susţinută de numeroşi psihologi şi pedagogi (Le Bon, J. S. Bruner etc.).
6. Capacitatea ideativ-perceptivă (tradusă în termeni neacademici prin aptitudinea “de a vedea cu ochii minţii”).
Pornind de la cunoaşterea obstacolelor identificate şi a aptitudinilor favorizante, au fost imaginate un număr de …

Metode pentru soluţionarea creativă a problemelor …
care pot fi grupate în mai multe categorii şi anume :
Metodele analogice
au la bază tipul de raţionament analogic, în care derivarea unui enunţ din altul, interferenţa se face pornind de la asemănările parţiale între două sau mai multe fenomene. Deci, neglijându-se diferenţele, se caută analogii, evidenţiindu-se acele atribute transferabile care pot conduce la inovaţii sau chiar la noi creaţii, invenţii.
Din rândul metodelor analogice de stimulare a creativităţii, consemnăm câteva variante:
Exerciţiul de relaţii analogice, adoptând diverse criterii, precum: funcţia, structura, amplasarea etc.
Metoda bazată pe comparaţie utilizează ca operaţie de bază comparaţia, prin alăturarea a două sau mai multe fiinţe, lucruri, fenomene pentru a stabili asemănările şi deosebirile dintre ele.
Metoda parabolei foloseşte o istorioară alegorică, cu un cuprins moral sau religios, o pildă, sau un procedeu constând în exprimarea unei idei abstracte prin mijloace concrete.
Metode bazate pe sinteză reprezentată de schemă
În mod obişnuit, limbajul fiind secvenţial, eşalonat în timp, informaţiile se adaugă pe măsură ce altele se uită. Prezentarea printr-o schemă are virtutea de a permite o viziune globală asupra fenomenului.
Schema identificării corporale. Corpul uman reprezintă – ca structură, funcţii, design – o perfecţiune a naturii. În corpul uman funcţionează mecanisme care uimesc prin ingeniozitate.
Metode antitetice
Aşa cum am arătat cu prilejul prezentării obstacolelor, de multe ori oamenii nu sunt creativi datorită rutinei. Acest tip de comportament, determinat de un anume conservatorism, se bazează pe răspunsuri şi soluţii date conform unor reţete, formule, şabloane, algoritmi care s-au dovedit eficiente în rezolvarea unor probleme asemănătoare. Comportamentul rutinier, conservatorismul, conformismul constituie deci piedici, blocaje ale spiritului creativ.
Metodele antitetice îşi propun tocmai spargerea, distrugerea acestor tipuri de comportamente, aruncarea la coş a reţetelor, a formulelor, a şabloanelor şi a tiparelor.
Concasajul, distrugerea, sfărâmarea vizează schimbarea unor mentalităţi, a unor puncte de vedere, concepţii privitoare la un fenomen sau obiect, eliminarea “ochelarilor de cal”, care strâmtează orizontul. În acest scop, pot fi utilizate diverse operaţii, precum spargerea, distrugerea, ridiculizarea, relativizarea, disocierea, diminuarea, inversarea.
În cadrul metodelor antitetice sunt cuprinse şi exerciţii bazate pe întrebarea “Ce se poate face cu (un anumit obiect)?” – având una din condiţii: fără a modifica obiectul; utilizând forma iniţială sau modificând-o; utilizând proprietăţile sale materiale.
Antitextul sau dialectica grupurilor “faţă în faţă”. Orice grup iniţiator al unui proiect are tendinţa de a exagera – explicabilă prin ataşamentul sentimental, prin dorinţa de convingere şi de prozelitism, pentru sensibilizarea factorilor de decizie sau a sponsorilor. Dar de cele mai multe ori se găsesc şi opozanţi care, de asemenea, au tendinţa de a exagera cu contra-argumente – dictate de conservatorism, de invidie, de pregătirea propriilor proiecte etc. Adevărul se află undeva la mijloc, între cele două extreme. Dar extremele pot avea valoare emulativă.
Refacerea drumului parcurs în domeniul descoperirilor, al invenţiilor şi inovaţiilor, al creaţiei tehnice. Important este ca – prin formularea unor răspunsuri la întrebări de genul “Pentru ce? De ce?” – să se caute explicaţii care, de cele mai multe ori, nu sunt totale. Esenţial este să nu fie acceptată cu uşurinţă orice explicaţie, şi chiar să nu fie înţeleasă, să fie adoptată o atitudine uşor critică şi ironică.
Metode aleatorii.
Aceste metode au la bază ceea ce Koestler numeşte bisocierea sau ceea ce Edward de Bono defineşte ca fiind gândirea paralelă, vizând, în ultimă instanţă, apropierea şi asocierea a două lucruri sau fenomene pe care nimeni nu a mai încercat să le apropie, fiind atât de depărtate, ca de la cer la pământ, în spaţiu sau în mintea noastră, conducând la naşterea noului.
În cadrul acestor metode, un procedeu îl reprezintă utilizarea formelor inductoare.
Inventarea de noi obiecte, prin combinarea a trei-patru obiecte vechi.
Metodele analitice.
Aceste metode vizează dezvoltarea capacităţii de investigare în detaliu, dezvoltând calitatea “de a despica firul în patru”.
Lista de atribute este un procedeu care poate favoriza şi dezvolta abilităţile analitice şi constă în elaborarea unor liste de calităţi (atribute) şi, în paralel, de utilităţi ale obiectului supus analizei.
Autochestionarea. Tehnica autochestionării reprezintă o modalitate de amplificare a potenţelor creative prin autoinvestigare, supunând soluţia creată unor analize multiple, din variate unghiuri de vedere.
Brainstorming-ul reprezintă o veritabilă provocare concomitentă a mai multor inteligenţe, un asalt de idei, furtună în creier. Metoda constă în prezentarea problemei unui grup de persoane active în diferite domenii cărora li se solicită să emită idei şi soluţii de rezolvare. Şedinţa de brainstorming se organizează la o oră la care participanţii sunt odihniţi şi neprocupaţi de alte probleme. Pe parcursul şedinţei este interzisă critica ideilor emise de participanţi, evaluarea acestora urmând a fi făcută ulterior.
Alte metode
Tehnica Delphy, sau ancheta iterativă, se înscrie în seria metodelor de stimulare colectivă a creativităţii, înlăturând însă relaţiile directe între membrii antrenamentului creativ. Procedura constă în a se formula problema care, prin poştă sau curieri, este supusă rezolvării de către unele persoane, pe rând, parcurgând un anumit traseu.
Metoda Philips 66: se constituie grupuri de 6 membri, fiecare grup având la dispoziţie 6 minute. Fiecărui membru îi revine un singur minut pentru prezentarea soluţiilor sale la o problemă. Un raportor prezintă în plen concluziile grupurilor.
Metoda consensului este, de asemenea, o metodă de antrenament colectiv în domeniul creativităţii. Moderatorul grupului are sarcina să reţină doar acele soluţii, idei care au întrunit consensul tuturor participanţilor.
Analiza perfecţionărilor aduse unor produse. Civilizaţia umană a perfecţionat de-a lungul istoriei diversele realizări tehnice vizând variate scopuri, precum: creşterea performanţelor, realizarea unor economii de energie şi materiale, îmbinarea utilităţii şi funcţionalităţii cu designul etc.
Sinectica este o metodă de antrenare individuală sau de grup în scopul rezolvării creatoare a problemelor (W.Gordon). În cadrul metodei se utilizează două principii de bază: a) să faci ca un lucru ciudat să devină familiar; b) să faci ca obişnuitul să devină ciudat.
Analiza morfologică: acest gen de analiză vizează stimularea capacităţii de a descompune în părţi componente un organism, mecanism şi formularea faţă de toate elementele independente a cât mai multor întrebări posibile, căutându-se variante de soluţii.
Matricea descoperirii este o metodă înrudită cu analiza morfologică, care favorizează combinări multiple în cadrul unui tabel-matrice. Combinările conţin diverse variabile care, prin asociere într-una din posibilităţile de întâlnire (căsuţă), pot sugera noi soluţii. Acestea, la rândul lor, conduc la adaptări, inovări în raport de variabilele ce sunt introduse în matrice, cu implicaţii benefice asupra inventivităţii tehnice-constructive şi funcţionale.
Problematizarea permanentă caută să găsească utilizări noi ale cunoştinţelor teoretice.
Scenariile futuriste, fanteziste propun situaţii “inimaginabile” pentru omul de azi, datorită unor evidenţe care ni se par a fi imuabile.
Altundeva şi nu acum – comutarea în timp şi spaţiu – traducând sau plasând o situaţie printr-un gen de “tunel al timpului” într-un alt context spaţio-temporar – este un alt procedeu care îşi propune să deblocheze creativitatea cenzurată de circumstanţe.
Şapte drumuri. Găsirea a şapte soluţii pentru o singură problemă constituie o metodă care îşi propune să catalizeze procesul gândirii divergente.
Sistemul ideal, sau bagheta magică, poate constitui principiul organizator al unui proiect în condiţiile unor dificultăţi temporar considerate insurmontabile, fapt pentru care proiectul nu este abordat, fiind apreciat neviabil, nerealizabil.
Ne oprim aici cu enumerarea metodelor de stimulare a creativităţii pentru a păstra spaţiu unui exemplu simplu de rezolvare a unei situaţii imposibile apărute într-un dosar de insolvenţă şi anume …

Studiu de caz : valorificarea căminului de nefamilişti al SC INVESTCON SA
Problema
Căminul de nefamilişti al SC INVESTCON SA :
Este proprietatea societăţii aflate în lichidare judiciară – deci, conform Legii 85/2014, trebuie vândut
Este grevat cu sarcini – un sechestru al Administratiei Financiare
Locatarii (foşti salariaţi) au obţinut o Sentinţă definitivă şi irevocabilă care obliga debitorul să le vandă lor camerele.
Planul imaginat de practician
Ca urmare, practicianul magician şi-a propus :
Să evalueze imobilul
Să efectueze dezmembrarea cadastrală pe camere
Să încheie contracte de vânzare – cumpărare cu locatarii să încaseze contravaloarea şi să distribuie creditorilor sumele realizate
dar, foarte curând a ajuns să se confrunte cu …
Obstacole în realizarea valorificării
pentru că :
Prin lege, notarilor li se interzice să legalizeze acte de dezmembrare pentru imobile grevate cu sarcini
Administraţia Financiară refuză să radieze sechestrul înainte de a-şi încasa creanţa
Soluţia
Aflat în această situaţie imposibilă, practicianul magician a folosit o metodă antitetică de stimulare a creativităţii şi anume Concasajul şi a procedat la :
Încheierea de antecontracte cu locatarii
A încasat preţul şi a distribuit sumele creditorului garantat putând radia sechestrul
A efectuat dezmembrarea imobilului pe camere
A încheiat contractele de vânzare – cumpărare.

 

Scroll to Top