Introducere
Ideea de a-i numi magicieni, pe acei practicieni în insolvenţă capabili să imagineze soluţii surprinzătoare pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă, mi-a fost sugerată de întrebarea pe care o pune profesorul Stevan Harnad, de la Univesitatea din Southampton în titlul articolului „Creativitatea: Metodă sau Magie ?”.
Despre creativitate – şi cu atât mai puţin, despre magie – nu există nici o menţiune în Legea nr. 85/2006; iar, eu, personal, nu cunosc nici un text normativ care să se refere la această însuşire umană.
Cred că este normal să fie aşa pentru că legile sunt făcute, în esenţă, pentru a fi rerspectate în spiritul şi litera lor şi nu pentru a sta la baza unor «creaţii artistice » sau cine ştie ce «invenţii tehnice».
În foarte multe cazuri aplicarea regulilor şi procedurilor stabilite prin legi permite rezolvarea situaţiilor conflictuale aduse în faţa justiţiei.
De exemplu, în cazul societăţilor aflate în insolvenţă, Legea nr. 85/2014, defineşte termenii şi aria de aplicare, stabileşte atribuţiile participanţilor la procedură, detaliază actele procedurale.
Fie că formaţia de bază a practicianului este de jurist, economist sau inginer, cunoaşterea temeinică şi înţelegerea corectă a Legii Insolvenţei şi a Codului de Procedră Civilă, poate fi suficientă pentru rezolvarea speţelor obişnuite.
Dar, uneori, unele legi speciale, care reglementează activitatea unor domenii particulare au prevederi contradictorii care ne pot pune în imposibilitate de a ne îndeplini atribuţiile.
Practicienii în insolvenţă sunt însă oameni hotărâţi, capabili să găsească căile de ieşire din situaţii dificile. De accea ne-am gândit să vă prezentăm personajul din titlu – Practicianul Magician, capabil să rezolve astfel de blocaje.
Chiar dacă soluţiile sunt uneori surpinzătoare, apărând la fel ca iepurele din pălăria iluzionistului, ele nu sunt generate de vrăji sau descântece ci ca rezultat al utilizării capacităţilor creative ale practicianului.
Deci dacă vrem să depăşim situaţiile imposibile trebuie să căutăm sa ne dezvoltăm creativitatea.
Dar…
Ce este creativitatea?
Creativitatea poate fi definită în mai multe feluri. După unii autori ea este:
- O însușire
- O definiţie simplă este aceea care consideră creativitatea drept însuşirea de a imagina ceva nou
Aşa cum se va vedea în continuare, creativitatea nu este însuşirea de a crea ceva din nimic (numai Dumnezeu poate face asta), ci este abilitatea de a genera idei noi prin combinarea, schimbarea sau reutilizarea unor idei existente.
Unele idei creatoare sunt uimitoare şi strălucite, în timp ce altele sunt numai idei simple, bune şi practice la care se pare că nimeni nu s-a mai gândit până acum.
Deşi pare greu de crezut, fiecare om are o capacitate creativă importantă. Priviţi numai la cât de creativi sunt copiii. La adulţi, deseori creativitatea a fost atenuată prin educaţie, dar ea mai există şi poate fi reactivată.
Deseori tot ceea ce trebuie pentru a fi creativ este de a recunoaşte că se pot crea lucruri noi şi de a aloca puţin timp pentru creaţie.
Alţi autori consideră creativitatea…
O atitudine. Într-adevăr, creativitatea este, de asemenea şi o atitudine care presupune:
- disponibilitatea de a accepta schimbarea şi noutăţile
- voinţa de a jongla cu idei şi posibilităţi,
- flexibilitatea gândirii,
- obişnuinţa de a aprecia lucrurile bune, în timp ce se caută căi de îmbunătăţire, în continuare, a acestora.
Suntem educaţi să acceptăm un număr limitat de lucruri permise sau normale.
Ce s-ar fi întâmplat însă, dacă am fi continuat să credem că Pământul este plat sau că se află în centrul Universului?
Din fericire, au existat oameni creativi care au pus la îndoială aceste concepte şi, după cum se ştie, astăzi suntem educaţi să admitem că Pământul este rotund fiind o planetă nu prea mare dintr-un sistem solar oarecum modest.
În sfârşit, creativitatea este deseori privită şi ca…
Un proces.
Persoanele creative lucrează intens şi continuu pentru a-şi îmbunătăţi ideile şi soluţiile, modificându-le şi perfecţionându-le gradual. Contrar mitologiei legate de creativitate, foarte puţine lucrări, fapte sau idei creatoare se realizează printr-o singură lovitură strălucită sau foarte rapid, urmare unei activităţi frenetice.
Mai mult decât atât, persoanele creative ştiu că există loc pentru îmbunătăţiri. De aceea, sunt frecvente situaţiile în care, companiile care exploatează invenţii, pentru a le putea comercializa, îi ţin la distanţă pe inventatori de creaţiile lor, deoarece aceştia tind să le “gâdile” în continuare încercând să le perfecţioneze.
De fapt atât însuşirile personale cât şi atitudinile contribuie la defăşurarea cu succes a procesului de creaţie. Evident, acest proces este unul de gândire, pe care diferiţi autori (Guilford, De Bonno, etc.) îl explică în diferite moduri.
În cele ce urmează, încercăm să sintetizăm aceste concepte într-o descriere simplificată privind…
Procesul gândirii creatoare.
Aşa cum am menţionat deja, nici măcar persoanele înalt creative, nu produc soluţii noi din nimic şi pentru nimic.
Desigur, activităţile noastre obişnuite sau normale se desfăşoară conştient, conduse prin mecanismele cerebrale de rutină obţinute prin educaţie şi experienţă anterioară. Din punct de vedere al imaginării de noutăţi, al gândirii creatoare, pe parcursul activităţilor rutiniere, se poate spune că creierul nostru se relaxează.
Procesul gândirii creatoare, începe să se deruleze numai atunci când apare o problemă şi creierul e pune în mişcare, moment care marchează intrarea în prima fază a sa şi anume…
1. Pregătirea
În această fază se realizează:
- Definirea problemei, acţiune prin care se stabileşte ce anume se caută, în ce condiţii şi cu ce limitări. Este o etapă foarte importantă, care dacă nu este realizată corect, poate conduce la eşecul întregului proces. În acelaşi timp, nu se spune degeaba că „o problemă bine formulată este pe jumătate rezolvată”.
De exemplu, într-un mare oraş, primăria organizează o licitaţie publică pentru selecţionarea proiectantului unui sistem de transport suspendat (nu neapărat autostradă).
Dacă câştigătorul licitaţiei este un proiectant cu o capacitate creativă mare, îi va atrage atenţia beneficiarului că, de fapt, ceea ce doreşte nu este sistemul de transport suspendat ci, un sistem nou de transport care să elimine blocajele de circulaţie la orele de vârf şi să constituie un punct de atracţie în oraş, un motiv de mândrie al locuitorilor săi şi de realegere a primarului.
Evident, o astfel de formulare, nu exclude ca soluţia să nu fie un sistem de transport suspendat, fie el şi sub forma unei autotrăzi.
Problema fiind corect definită, urmează…
- Colectarea informaţiilor, care trebuie să conducă la cunoaşterea soluţiilor deja adoptate pentru rezolvarea problemei şi la evitarea „reinventării roţii”. În zilele noastre, în afară de metodele clasice (pe care am încercat să le ilustrăm), avem la dispoziţie şi motoarele de căutare pe Internet, recomandate la cel mai înalt nivel. Pentru practicieni, o sursă importantă o constituie jurisprudenţa în domeniul insolvenţei care sintetizează deja peste un deceniu de experienţă.
Atfel pregătit, persoana creativă trece la următoarea fază…
2. Incubaţia
Problema definită şi informaţiile colectate în legătură cu aceasta devin, în continuare, obiect pentru:
- Analiza datelor acumulate – din compararea, asocierea, combinarea, raportarea la problema definită a informaţiilor stocate în creier, efectuate conştient, se trag concluzii care pot chiar conduce la rezolvarea problemei. Soluţia astfel obţinută, chiar dacă nu este recunoscută de specialiştii în creativitate drept o noutate absolută, este una raţională care conduce la realizarea scopului urmărit. Aşa cum am arătat, acesta este un proces conştient, care rămâne în memorie, poate fi relatat altora, reprodus, controlat.
Revederea repetată a tuturor datelor colectate legate de problema în studiu, permite nu numai găsirea unei eventuale soluţii raţionale, ci asigură şi…
- Transferul informaţiilor din emisfera stângă în cea dreaptă – creierul uman are două emisfere. S-a constatat că mişcările mâinii şi în general a părţii drepte a corpului sunt comandate şi controlate prin mecanismele cerebrale petrecute în emisfera stângă a creierului, specializată pe procese logice, conştiente, raţionale.
La fel, activitatea jumătăţii stângi a corpului este coordonată de emisfera dreaptă a creierului fiind sediul proceselor emoţionale, imaginativ-creative, percepţiei holistice, imaginilor şi muzicii. Centrul nervos al imaginaţiei se află în această emisferă.
De aceea, persoanele care scriu cu mâna stângă, stângacii în general, sunt consideraţi mai creativi. Aceştia, scriind cu mâna stângă sau, chiar dacă au avut învăţători care i-au forţat să înveţe să scrie doar cu mâna dreaptă, îndeplinesc diferite alte activităţi folosind partea stângă (aruncă o minge, etc.) activează centrul imaginaţiei.
Procesele cerebrale din emisfera stângă, aşa numita gândire de „mâna dreaptă” sunt conştiente şi previzibile, rezultă din învăţare, rezolvă problemele folosind legături între factori deja cunoscute de autor.
„Gândirea de mâna stângă” îşi desfăşoară activitatea subconştient, legăturile între diverşi factori se fac într-un mod de care autorul nu devine conştient decât în momentul în care a apărut una sau mai multe soluţii ale problemei.
Informaţiile colectate în faza de pregătire sunt stocate în emisfera stângă.
Prin analiza efectuată în prima etapă a fazei de incubaţie ele sunt clasificate în diferite categorii, aşezate într-o ordine logică, memorate, rearanjate în legătură cu elementele din enunţul problemei.
Procesul de analiză a datelor contribuie şi determină, în cele din urmă, transferul enunţului problemei şi al informaţiilor colectate din emisfera stângă în subconştient aflat în emisfera dreaptă a creierului.
Prelucrarea lor de către centrul imaginaţiei şi creaţiei se finalizează în faza denumită…
3. Iluminarea
În această fază, urmare a proceselor subconştiente din emisfera dreaptă, creierul elaborează soluţia sau soluţiile problemei.
După unii autori, procesele din această fază se desfăşoară permenent, chiar şi în timpul somnului. Destul de mulţi dintre creatori declară că s-au trezit în toiul nopţii cuprinşi de inspiraţie.
Sunt de asemenea notorii muzicienii care îşi notau melodiile pe manşeta cămăşii în timpul mesei. Într-adevăr, soluţia sau soluţiile astfel găsite se transferă apoi în emisfera stângă, moment în care autorul devine brusc conştient că a rezolvat problema, chiar dacă nu poate explica cum a făcut-o (pur şi simplu a fost „iluminat”).
Soluţia poate fi bună sau mai puţin bună, astfel că este necesar să se treacă la următoarea fază privind…
4. Verificarea soluţiei
Este posibil ca în faza de pregătire să nu fi fost colectate toate informaţiile privind, de exemplu, condiţiile la limită pe care trebuie să le îndeplinească soluţia sau să fi fost omise alte date.
Din acest motiv se impune verificarea oportunităţii şi adecvanţei ideii obţinute printr-un proces de data aceasta conştient şi raţional.
Dacă ideea se dovedeşte adecvată şi nu ne permite să câştigăm jocul, urmează să completăm setul de date şi să reluăm procesul.
Dacă însă soluţia este bună, urmează să trecem la ultima fază a procesului de creaţie: implementarea.
Dar despre aceasta şi alte aspecte ale rolului creativităţii în conducerea procedurilor de insolvenţă, vă invităm să le descoperiţi în următorul nostru articol.